4 Inimi

 Infinit labirint din trecut și viitor,
 În clipa de față atât de-nșelator.
 Mi-a marcat existența spirituală, 
 Propriul venin într-o minte vastă...
 
 Am lovit mii de suflete mințite,
 Vindecând mințile-și bolnave...  
 Am murit de mii de ori zâmbind
 ... acum respir zilnic suferind !
 
 Sunt doar un spirit ce azi am venit, 
 Din zenit să termin ce-am început.  
 Să exist, să uit, scriind peste trecut,
 Întorc o foaie și iar sunt în prezent !

 Am lovit cu putere peretele timpului,
 Atunci m-au copleșit puterile viciului... 
 Mi-am luat sufletul în afara labirintului,
 Atunci m-au aruncat în ghiarele abisului !

 Spirit chinuit în care aruncați cu pietre,
 Ador când mă urâți, va înghit sufletele...
 Mi-ați mutilat gândurile, acum vă posed,
 Transhumanți în cercul păcatului secret !
 
 Primul fără de păcat poate să mă spulbere,
 Dar acum nimeni nu trebuie să mă supere.
 Iisus să vină pe pământ, a trecut prea mult
 ... am uitat tot ce-am învățat și l-am negat !
 
 Leg zeitatea privirii cu absolutul gândirii,
 Sufletul în simbioză perfectă cu spiritul...
 Toate așezate în mod perfect în trupul...
 Cel mai curat, în cele mai înalte armonii !
 
 Dă-mi un gram de ură și-ți doresc iubire
 ... lovește-mă și-ți vei spulbera epiderma.
 Iisus a dorit doar pace sufletelor noastre,
 Trăim viața de tentații-n societatea modernă !

 Trăiesc nemurirea minut după minut,
 Te aștept de mii de ani suflet chinuit...
 Știu că nu te voi vedea-n această viață
 ... chiar dacă m-ai întâlnii, eu aș pleca !
 
 Nu ne-am întâlnit de veacuri inimă,
 De atunci îți tot scriu, tu să mă vezi
 Măcar un minut, secole te venerez,
 Amalgam de ură pecetluit în piatră....
 
 Am să-mi creez univers fără lege,
 Să iau cosmosul martor să ne lege...
 Doresc să mor bătrân să te privesc,
 Nopțile să le petrec când te iubesc  !
 
 Ți-am simțit parfumul, dar dispărusei,
 Când am încercat să te privesc, iubito,
 Și nu voi pleca până nu am să te găsesc,
 Să mor și n-am să uit pe cea ce am iubit-o ...

 Ai inebuni dacă mi-ai citii gândurile,
 Nimic nu mă posedă, natură timpurie.
 Cât de oribil, România sărăcie lucie
 ... marea cântă și doar moartea lângă !
 
 Nu voi trece dincolo să fiu etern...
 Prin cer pavat de greutăți peren
 Și-mi caut chipul vechi în cimitir,
 Adânc pierdut în câmpul viselor !
 
 Aievea trec prin șapte miliarde de fețe,
 Pe trei degete număr suflete curate
 ... substanțe în substanțe se diluează,
 Căci doar otrava și mizeria refulează !
 
 Într-un colț puțin ferit priveam lumea,
 Numai oameni triști, românii au murit
 ... suntem stinși, prea mult am suferit
 Cu pași mari urmăm în pământ invidia !

 Mi-am stins spiritul de inimi reci,
 Tot pustiu, din ce în ce mai greu,
 Timp de scrum risipit ușor, mereu...
 Trăiesc și va fi inexistent pe veci !

 Vreau fericire în lumea spiritelor rătăcite
 Și doar halucinațiile îmi dau gânduri etice,
 Apoi mă plimb încet, pe ani și mari de zile
 ... simt fără cusur tot din orice neîmplinire.

 Un perete plin de amintiri mă macină
 ... știu că pot atinge alte lumi în taină.
 Aș distruge paradisul să-mi procur visul
 Și mi-am vândut sufletul de mii de ori...

 Viciat și otrăvit, sunt substanță electrică
 ...îmi diluez caracterul în cianură magică.
 Pot intra în transa comei fără alte ajutoare,
 Ies pe ușa, nu voi să distrug obstacole...

 Vreau să absorb energia universului, sunt vast,
 Atât de-ncrezator mă simt atras în jocul ielelor
 ... setea mi-a mutilat complexitatea gândurilor,
 Iar acum sunt prins în hora condusă de contrast !